Aspecte controversate în materia sancțiunilor procesual penale – Mihai Giurgea, Ioan Lazăr, publicat in revista DREPTUL 11/2017

ASPECTE CONTROVERSATE ÎN MATERIA SANCŢIUNILOR PROCESUAL PENALE

Mihai Giurgea

Avocat – Societatea civilă de avocaţi

Giurgea, Ghidra & Asociaţii

Baroul Cluj

Ioan Lazăr

Conf. univ. – Facultatea de Drept şi

Ştiinţe Sociale,

Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Avocat Baroul Alba

ABSTRACT

Scopul instituirii sancţiunilor procesual penale este respectarea principiului legalităţii care guvernează procesul penal. Principiul legalităţii, consacrat în art. 2 din Codul de procedură penală este principiul fundamental al procesului penal potrivit căruia desfăşurarea întregului proces penal, adica în toate fazele lui (urmărire penală, cameră preliminară, judecată, fază de executare) are loc strict potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege. Efectele acestui principiu se concretizează într-o serie de garanţii procesuale, una dintre garanţiile cele mai puternice ale îndeplinirii actelor procesuale şi procedurale conform normelor legale fiind tocmai sancţiunile procesuale. Problemele care apar în practică în legătură cu aplicarea şi interpretarea reglementărilor incidente în materia sancţiunilor procesual penale   ne-au determinat să procedăm realizarea prezentului studiu.

Key words: sancţiuni procesual penale; principiul legalităţii, inadmisibilitatea, decăderea, nulitatea, excluderea probelor nelegal sau neloial administrate

Scopul instituirii sancţiunilor procesual penale este respectarea principiului legalităţii care guvernează procesul penal. Principiul legalităţii, consacrat în art. 2 din Codul de procedură penală[1] (în continuare C. pr. pen.), este principiul fundamental al procesului penal potrivit căruia desfăşurarea întregului proces penal, adica în toate fazele lui (urmărire penală, cameră preliminară, judecată, fază de executare) are loc strict potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege[2]. Acest principiu reprezintă o consacrare a principiul de drept roman nullum judicium sine lege, precum şi a principiului preeminenţei dreptului în scopul asigurării unor garanţii efective pentru a preveni arbitrariul în cursul procesului penal[3]. Efectele acestui principiu se concretizează într-o serie de garanţii procesuale, una dintre garanţiile cele mai puternice ale îndeplinirii actelor procesuale şi procedurale conform normelor legale fiind tocmai sancţiunile procesuale.

Deci, sancţiunile procesual penale au ca efect fie pierderea unor drepturi procesuale, fie lipsirea de valabilitate a actelor procedurale sau procesuale efectuate cu încălcarea (violarea), prevederilor legale[4].

Primul aspect controversat priveşte clasificarea şi numărul sancţiunilor procesual penale. Astfel, într-o primă opinie, dreptul procesual penal cunoaşte cinci sancţiuni[5]: inadmisibilitatea, decăderea, nulitatea, excluderea probelor nelegal sau neloial administrate şi amenda judiciară. În ce ne priveşte, opinăm că nu se justifică includerea amenzii judiciare între sancţiunile procesual penale, având în vedere că acestea vizează acte, măsuri sau drepturi procesuale efectuate cu violarea legii, în timp ce amenda judiciară vizează participanţii la procesul penal, pe care îi sancţionează pentru nerespectarea anumitor dispoziţii procedurale (şi nu procesuale), pentru abateri judiciare[6].

Într-o altă opinie[7], sancţiunile procesual penale sunt în număr de trei: inadmisibilitea, decăderea şi nulitatea. Clasificarea este incompletă în condiţiile în care acestor trei sancţiuni trebuie să li se alăture şi sancţiunea, uneori autonomă şi distinctă alteori dependentă de nulitate, a excluderii probelor nelegal sau neloial administrate.

Faţă de cele arătate considerăm că dreptul procesual penal român prevede patru sancţiuni procesuale: sancţiunea inadmisibilităţii, sancţiunea decăderii, sancţiunea excluderii probelor nelegal sau neloial administrate şi sancţiunea nulităţii…. continuarea in revista Dreptul, nr. 11/2017

[1] Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare.

[2] A se vedea M. Udoriu, Procedură penală. Partea generală, ediţia a 3-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2016, p. 5.

[3] A se vedea CEDO, hotărârea din 22 noiembrie 1995, în cauza S.W. c. Marii Britanii, parag. 34, apud. M. Udoriu,  op. cit., p. 5.

[4] V. Dongoroz, et alii, Explicaţiile teoretice şi practice al codului de procedură penal roman, vol. I, Partea generală, Ed. Academiei, Institul de cercetări juridice, Bucureşti, 1975, p. 407.

[5] M. Udroiu, op. cit., 830. În doctrina interbelică profesorul Traian Pop sesiza următoarele sancțiuni procesuale: inexistența, nulitatea, decăderea, indamisibilitatea, în T. Pop, Drept procesual penal, vol. III, Partea generală, Ed. Tipografia Națională S.A., Cluj, 1947, pp. 65-72.

[6] Tot în acest sens se arată că amenda judiciară are o natură sui generis (fiind considerată doctrinar o amendă administrativă imprefectă) întrucât, prin raportare la abaterile judiciare care determină aplicarea ei, între organul judiciar care o dispune și subiectul amendat nu există raporturi administrative, ci doar personale. A. Zarafiu, Procedură penală. Partea specială, ediția a 2-a, Ed. C.H. Beck, 2015, p. 311. Evident amenda judiciară nu poate fi confundată cu amenda penală. A se vedea pe larg L. Coraș, Sancțiunile penale alternative la pedeapsa închisorii, Ed. C.H. Beck, București, 2009, pp. 302-303.

[7] A se vedea T-V. Gheorghe, în Volonciu (coord), Noul Cod de procedura penală comentat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 662.

…